Lista de lectură #1 Pilot

15 Shares
15
0
0

Acum ceva timp am început un challenge pe contul meu de Instagram @therawscientist care se numea #ocartepesaptamana. De ce o carte pe săptămână? Cititul este una dintre activitățile mele preferate pentru a petrece timpul liber, plus că are numeroase beneficii atât cognitiv cât și emoțional. Din păcate, am supraestimat încadrarea acestui challenge în stilul meu de viață. Acum încerc pe cât posibil să termin o carte săptămânal, dar există și săptămâni când nu reușesc să fac asta și este în regulă. Până la urmă este o activitate care îmi face plăcere, nu trebuie să se simtă ca o corvoadă. De aceea am decis să o abordez mai relaxat.

Revenind la subiect, la începutul lunii mai, mi-a venit ideea să mă apuc să fac o listă pentru lectură. Dorința a pornit de la faptul că în 2019, am avut atât de multe cărți începute și citite până la jumătate, dar nu le-am terminat pe majoritatea. Motivele variază, dar cred că aveam prea multe în curs de citit și îmi era tare greu să mă concentrez doar la una. De asemenea, mie îmi place să dau cărțile mai departe o dată ce le-am citit și cum am tot cumpărat diverse, am zis să mai termin din ele. Momentan am făcut un scurt inventar și am peste 30 de cărți care așteaptă să fie citite.

Pentru că am și un Kindle, am făcut un mix de paperback cu format electronic. Deoarece am primit multe încurajări, am zis să trec aici și lista de lectură și dacă totul merge conform planului, o să revin cu fiecare listă de lectură după ce o termin de citit.

Eu am gusturi destul de diverse în ceea ce privește cititul, îmi place să fac o selecție din toate, așa că s-ar putea să vedeți o varietate de genuri.

Corrupt(#1 Devil’s Night)

Deși văd că este încadrată la seria dark romance, eu aș încadra-o mai mult la seria de erotic. În momentul acesta vă pot spune că am terminat cartea chiar recent, nu a fost rea, a fost ceva rapid de citit, oricum mai citisem seria Bully de la ea, care mi s-a părut un pic mai slabă.

Cartea face parte din seria Devil’s Night și din păcate nu cred că o găsiți disponibilă în limbă română, eu am citit-o în engleză.

Factfulness

Zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi

Cartea aceasta am cumpărat-o la sugestia unei persoane foarte dragi mie (Diana Brindușoiu), cu care simt că reușesc să ma conectez de fiecare dată când începem o conversație mai profundă pe Instagram messages. Am observat pe parcursul timpului o tendință în jurul meu de interpretare și dramatizare a lucrurilor sau faptelor. Acest lucru îl trăiesc de când sunt mică, iar când luam totul așa cum mi se servea, în necunoștință de cauză, mi se părea că lumea e rea, incertă, pe sistemul binecunoscut “nu ne mai facem bine”.

Pe măsură ce am început să mă maturizez, să evoluez și să citesc mai multe despre diverse subiecte, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt atât de grave precum le internalizăm mulți dintre noi. De aceea, m-am învățat în timp să verific orice zvon aud, să încerc să mă bazez pe cât se poate pe studii și să verfic lucruri oficiale, la fel cum va recomand și vouă.

Cartea aceasta ia practic 10 puncte pe care lumea le privește eronat despre societate și prezintă de fapt cum lucrurile stau mai bine(cu studii desigur). Momentan nu am parcurs foarte mult din ea deci nu vă pot oferi o părere cap coadă.

Acolo unde cântă racii

Cartea aceasta o citesc în engleză pe Kindle. Am citit cam 20-30% din ea, dar nu am terminat-o și am zis să o includ pe lista de citit. Este o carte destul de tristă, nu știu dacă este cartea potrivită pentru această perioadă, dar este cu sigurantă o carte care te va face să apreciezi mai mult ceea ce ai. Și această carte am pus-o pe lista de lectură ca recomandare a Denisei Luntraru.

When the body says no

Deseori îmi place să cuprind în lecturile mele cărți de specializare,mai ales pe aria de psihologie. Încă nu cunoaștem foarte multe despre creierul uman, încă sunt foarte multe lucruri de explorat despre corpul uman și mintea noastră. Mă fascinează, dar cred că mă face să înțeleg mai multe despre comportamentul și gândirea oamenilor, dar și a maselor.

Când am căutat cărti despre psihologie, autorul Gabor Maté a fost un nume care a răsărit mereu printre căutări. Acesta este un psihoterapeut specializat pe viața de familie, traume de copilărie, dar cu impact asupra corpului atât emoțional și fizic. După cum spune și titlul, autorul explorează daunele cauzate de stres asupra corpului pe termen lung.

Cam aceasta este lista mea pentru lectură. Cu speranța că mă voi ține de ea, voi reveni cu a doua listă de lectură. Dacă ați citit ceva de aici, aș vrea să știu și părerea voastră, sau dacă aveți o sugestie de carte pentru mine o aștept cu drag.

De asemenea vă încurajez să vă faceți propria voastră listă de lectură și să citiți cât mai multe și cât mai variat – există o carte și un gen pentru fiecare persoană în parte.

15 Shares
You May Also Like